Merele ocupă primul loc între fructele speciilor pomicole cultivate în zonele cu climă temperată. Ele sânt reprezentate prin soiuri de vară, cu coacerea în iulie-august (Aromat de vară, Red Melba, James Grieve, etc.), soiuri de toamnă care se consumă în septembrie-noiembrie (Frumos de Voineşti, Parmen auriu, etc.) şi soiuri de iarnă care se recoltează în septembrie-octombrie şi se pot păstra până în iunie (Jonathan, Delicios auriu, Starkrimson, Wagener premiat, etc.).
Merele proaspete conţin apă (77,8-88,5%), zaharuri (7,6-16,4%), acizi (0,16-1,27%), substanţe tanoide (0,06-0,31%), substanţe pectice (0,23-1,14%), proteine (0,18-0,72%), săruri minerale, celuloză, hemiceluloză, lignină, enzime, provitamina A, Vitamina C, vitaminele din grupa B (B1, B2, B6, acid pantotenic, vitamina PP, biotină şi alte substanţe.
Zaharurile din mere sânt reprezentate prin levuloză (4,15-8,10%), glucoză (2,50-5,55%) şi zaharoză (3,20-4,55%). Cu cât durata de păstrare este mai lungă, cu atât merele conţin cantităţi mai mici de zaharoză.
Acizii organici se găsesc în mere în formă liberă (malic, citric) şi combinată (malic, citric, succinic, lactic, salicilic, axalic). Merele au 70% acid malic, 20% acid citric, 7% acid succinic şi 3 % alţi acizi.
Substanţe tanoide condiţionează gustul şi durata de păstrare a merelor. Feliile de mere expuse la aer imediat după tăiere se brunifică, datorită oxidării taninului.
În seminţele merelor se găsesc glucozidul amigdalină (0,6%) şi lipide (20-22%). Aşa cum s-a arătat, amigdalina este toxică.
Valoarea energetică a merelor este de 46-84 kcal la 100 g (în medie 60 kcal) în funcţie soi şi alţi factori.
Merele păstrate la +2 grade şi higroscopice de peste 85% pierd în 4-6 luni circa 20% din vitamina C, iar în 8-10 luni 40%.
Din mere se prepară marmeladă, compot, peltea, pastă, pistil, suc, cidru, oţet şi rachiu.
Merele au şi utilizări culinare foarte variate: plăcinte, tarte, sufleu, tort, cataif cu mere, budincă, omletă, sos de mere, supă-cremă de mere, mere în aluat, etc. Merele proaspete, date prin răzătoare, se pot folosi în combinaţie cu nuci, cu alte fructe, cu miere, brânză de vaci, ţelină, maioneză, etc. Din mere uscate (sub formă de felii) se prepară chisel.
Cura de mere. Se recomandă în cazuri de surmenaj fizic şi psihic, de anemie, obezitate (cura de slăbire, cu 1 kg mere zilnic, fără alte alimente), infecţii intestinale, stări febrile, migrene, convalescenţă, sarcină, reumatism, ulcer gastric, gastrite, boli de ficat, calculi biliari, demineralizare, diabet, etc. preventiv şi curativ, merele au acţiune favorabilă în hipertensiunea arterială. Pectinele din mere micşorează concentraţia din sânge şi contribuie la eliminarea acidului uric.
Este suficient să se mănânce zilnic două mere (respectiv 15 g de pectină) pentru ca fiecare om să se asigure, într-o bună măsură, contra aterosclerozei şi a infarctului (merele contribuie la întărirea muşchilor cardiaci şi a sistemului muscular, în general).
Merele sunt un depurativ sanguin şi un antiseptic intestinal, deoarece favorizează secreţia unei diastaze intestinale bactericide. Curăţate de coajă şi rase mărunt, merele constituie, alături de morcov un tratament eficace în diaree acută şi cronică, la copii (un copil poate consuma 0,5-1 kg mere pe zi, în 5 mese), în enterocolite, dizenterie, rectocolită, ulcer gastric, etc. Consumate seara, înainte de culcare, merele au acţiune calmantă asupra sistemului nervos, previne insomniile, uşurează somnul. Ca depurativ, se recomandă a se consuma un măr în fiecare dimineaţă, iar ca laxativ, un măr în fiecare seară. Nutriţioniştii bulgari consideră merele şi iaurtul ca alimente de bază, care asigură longevitatea.
Conţinutul variat de săruri minerale conferă merelor efect alcalinizat, iar microorganismele (fier, cupru, zinc, etc.) stimulează activitatea enzimelor şi înlesnesc arderile în organism. Merele contribuie la întărirea organismului şi la prevenirea infecţiilor aparatului respirator, în cursul iernii şi primăverii.
Datorită acidităţii moderate, merele ajută digestia, provocând prin act reflex o secreţie importantă de salivă şi de suc gastric. Merele conţin un complex de substanţe antioxidante care modifică sistemul enzimatic din microzomi, neutralizând totodată substanţele mutagene şi cancerigene.
Deoarece pieliţa merelor conţine de circa două ori mai mult acid pantotenic şi vitamină C decât pulpa, se recomandă ca merele să fie mâncate nedecojite.
Merele uscate sânt contraindicate în diabet, deoarece conţin multe zaharuri.
Pe cale externă, merele se folosesc în otalgii (aplicarea unui măr copt în cuptor), plăgi atone (oblojeală cu mere rase şi fierte în sucul lor, sau aplicări de suc de mere şi ulei de măsline, în părţi egale), precum şi în cosmetică.
Decoctul de mere dă rezultate bune în bronşite, reumatisme şi afecţiuni intestinale. El se prepară astfel: se taie în felioare 2-3 mere necurăţate de coajă şi se fierb într-un litru de apă 15 minute. Se bea după poftă. I se pot adăuga câteva bucăţi de rădăcină de reglisă (lemn dulce). Decoctul poate fi pregătit şi din mere uscate, bine mărunţite, o linguriţă la cană; se beau 3-4 căni pe zi.
Infuzia din pieliţă de mere uscate (o linguriţă de supă la o cană de apă clocotită, lăsată 15 minute să se pătrundă bine), în cantitate de 4-5 ceşti pe zi, este indicată în reumatisme, gută, oligurie, etc.
Oţetul de mere, în scop alimentar şi medicinal, se prepară astfel: după spălare, merele se strivesc sau se rad împreună cu coaja. Terciul rezultat se toarnă într-un vas de lemn sau ceramică smălţuită, se adaugă apă călduţă care a fost fiartă în prealabil (0,5 litri apă la 0,4 kg terci de mere). Pentru fiecare litru de apă se adaugă 100 g miere de albine sau zahăr, 10 g drojdie de bere şi 20 g pâine neagră uscată. Vasul se acoperă şi se lasă să fermenteze la întuneric şi la temperatura de 20 de grade , timp de 10 zile, amestecând conţinutul lui de 1-2 ori pe zi. După fermentare se strecoară şi se presează printr-o pânză rară, apoi se adaugă la fiecare litru de filtrat încă 50-100 g de miere sau zahăr, după care se lasă să-şi continue fermentarea la temperatura de 20-30 grade. După 40-60 de zile lichidul se limpezeşte şi se poate trage în sticle, care se astupă cu dop de plută, se ceruieşte şi se păstrează în camere reci.
Cura cu oţet de mere este indicată în următoarele boli¬: astm bronşic, ateroscleroză, hipertensiune arterială, arterită, trombangeită obliterantă, obezitate, cistite, nefrite, spondilită, anchilozantă, nevroze, gastrită acută toxialimentară, insomnii, oboseală cronică, migrene, ameţeli, lăcrimare la persoanele în vârstă, sterilitate primară, graviditate, intoxicaţii alimentare, nevralgie facială, etc.
Oţetul de mere (două linguriţe la 100 ml apă), în care se adaugă 1-2 picături soluţie Lugol (5% iod şi 10% iodură de potasiu), în cure îndelungate, contribuie la sporirea longevităţii omului şi la prevenirea infarctului.
Siropul din suc de mere şi zahăr, în părţi egale, fierb la foc domol, până la consistenţa siropoasă, consumat câte două linguri înainte de fiecare masă, are efect laxativ şi pectoral, îndeosebi la copii.
Infuzia din flori de Măr calmează tusea.
Merele proaspete conţin apă (77,8-88,5%), zaharuri (7,6-16,4%), acizi (0,16-1,27%), substanţe tanoide (0,06-0,31%), substanţe pectice (0,23-1,14%), proteine (0,18-0,72%), săruri minerale, celuloză, hemiceluloză, lignină, enzime, provitamina A, Vitamina C, vitaminele din grupa B (B1, B2, B6, acid pantotenic, vitamina PP, biotină şi alte substanţe.
Zaharurile din mere sânt reprezentate prin levuloză (4,15-8,10%), glucoză (2,50-5,55%) şi zaharoză (3,20-4,55%). Cu cât durata de păstrare este mai lungă, cu atât merele conţin cantităţi mai mici de zaharoză.
Acizii organici se găsesc în mere în formă liberă (malic, citric) şi combinată (malic, citric, succinic, lactic, salicilic, axalic). Merele au 70% acid malic, 20% acid citric, 7% acid succinic şi 3 % alţi acizi.
Substanţe tanoide condiţionează gustul şi durata de păstrare a merelor. Feliile de mere expuse la aer imediat după tăiere se brunifică, datorită oxidării taninului.
În seminţele merelor se găsesc glucozidul amigdalină (0,6%) şi lipide (20-22%). Aşa cum s-a arătat, amigdalina este toxică.
Valoarea energetică a merelor este de 46-84 kcal la 100 g (în medie 60 kcal) în funcţie soi şi alţi factori.
Merele păstrate la +2 grade şi higroscopice de peste 85% pierd în 4-6 luni circa 20% din vitamina C, iar în 8-10 luni 40%.
Din mere se prepară marmeladă, compot, peltea, pastă, pistil, suc, cidru, oţet şi rachiu.
Merele au şi utilizări culinare foarte variate: plăcinte, tarte, sufleu, tort, cataif cu mere, budincă, omletă, sos de mere, supă-cremă de mere, mere în aluat, etc. Merele proaspete, date prin răzătoare, se pot folosi în combinaţie cu nuci, cu alte fructe, cu miere, brânză de vaci, ţelină, maioneză, etc. Din mere uscate (sub formă de felii) se prepară chisel.
Cura de mere. Se recomandă în cazuri de surmenaj fizic şi psihic, de anemie, obezitate (cura de slăbire, cu 1 kg mere zilnic, fără alte alimente), infecţii intestinale, stări febrile, migrene, convalescenţă, sarcină, reumatism, ulcer gastric, gastrite, boli de ficat, calculi biliari, demineralizare, diabet, etc. preventiv şi curativ, merele au acţiune favorabilă în hipertensiunea arterială. Pectinele din mere micşorează concentraţia din sânge şi contribuie la eliminarea acidului uric.
Este suficient să se mănânce zilnic două mere (respectiv 15 g de pectină) pentru ca fiecare om să se asigure, într-o bună măsură, contra aterosclerozei şi a infarctului (merele contribuie la întărirea muşchilor cardiaci şi a sistemului muscular, în general).
Merele sunt un depurativ sanguin şi un antiseptic intestinal, deoarece favorizează secreţia unei diastaze intestinale bactericide. Curăţate de coajă şi rase mărunt, merele constituie, alături de morcov un tratament eficace în diaree acută şi cronică, la copii (un copil poate consuma 0,5-1 kg mere pe zi, în 5 mese), în enterocolite, dizenterie, rectocolită, ulcer gastric, etc. Consumate seara, înainte de culcare, merele au acţiune calmantă asupra sistemului nervos, previne insomniile, uşurează somnul. Ca depurativ, se recomandă a se consuma un măr în fiecare dimineaţă, iar ca laxativ, un măr în fiecare seară. Nutriţioniştii bulgari consideră merele şi iaurtul ca alimente de bază, care asigură longevitatea.
Conţinutul variat de săruri minerale conferă merelor efect alcalinizat, iar microorganismele (fier, cupru, zinc, etc.) stimulează activitatea enzimelor şi înlesnesc arderile în organism. Merele contribuie la întărirea organismului şi la prevenirea infecţiilor aparatului respirator, în cursul iernii şi primăverii.
Datorită acidităţii moderate, merele ajută digestia, provocând prin act reflex o secreţie importantă de salivă şi de suc gastric. Merele conţin un complex de substanţe antioxidante care modifică sistemul enzimatic din microzomi, neutralizând totodată substanţele mutagene şi cancerigene.
Deoarece pieliţa merelor conţine de circa două ori mai mult acid pantotenic şi vitamină C decât pulpa, se recomandă ca merele să fie mâncate nedecojite.
Merele uscate sânt contraindicate în diabet, deoarece conţin multe zaharuri.
Pe cale externă, merele se folosesc în otalgii (aplicarea unui măr copt în cuptor), plăgi atone (oblojeală cu mere rase şi fierte în sucul lor, sau aplicări de suc de mere şi ulei de măsline, în părţi egale), precum şi în cosmetică.
Decoctul de mere dă rezultate bune în bronşite, reumatisme şi afecţiuni intestinale. El se prepară astfel: se taie în felioare 2-3 mere necurăţate de coajă şi se fierb într-un litru de apă 15 minute. Se bea după poftă. I se pot adăuga câteva bucăţi de rădăcină de reglisă (lemn dulce). Decoctul poate fi pregătit şi din mere uscate, bine mărunţite, o linguriţă la cană; se beau 3-4 căni pe zi.
Infuzia din pieliţă de mere uscate (o linguriţă de supă la o cană de apă clocotită, lăsată 15 minute să se pătrundă bine), în cantitate de 4-5 ceşti pe zi, este indicată în reumatisme, gută, oligurie, etc.
Oţetul de mere, în scop alimentar şi medicinal, se prepară astfel: după spălare, merele se strivesc sau se rad împreună cu coaja. Terciul rezultat se toarnă într-un vas de lemn sau ceramică smălţuită, se adaugă apă călduţă care a fost fiartă în prealabil (0,5 litri apă la 0,4 kg terci de mere). Pentru fiecare litru de apă se adaugă 100 g miere de albine sau zahăr, 10 g drojdie de bere şi 20 g pâine neagră uscată. Vasul se acoperă şi se lasă să fermenteze la întuneric şi la temperatura de 20 de grade , timp de 10 zile, amestecând conţinutul lui de 1-2 ori pe zi. După fermentare se strecoară şi se presează printr-o pânză rară, apoi se adaugă la fiecare litru de filtrat încă 50-100 g de miere sau zahăr, după care se lasă să-şi continue fermentarea la temperatura de 20-30 grade. După 40-60 de zile lichidul se limpezeşte şi se poate trage în sticle, care se astupă cu dop de plută, se ceruieşte şi se păstrează în camere reci.
Cura cu oţet de mere este indicată în următoarele boli¬: astm bronşic, ateroscleroză, hipertensiune arterială, arterită, trombangeită obliterantă, obezitate, cistite, nefrite, spondilită, anchilozantă, nevroze, gastrită acută toxialimentară, insomnii, oboseală cronică, migrene, ameţeli, lăcrimare la persoanele în vârstă, sterilitate primară, graviditate, intoxicaţii alimentare, nevralgie facială, etc.
Oţetul de mere (două linguriţe la 100 ml apă), în care se adaugă 1-2 picături soluţie Lugol (5% iod şi 10% iodură de potasiu), în cure îndelungate, contribuie la sporirea longevităţii omului şi la prevenirea infarctului.
Siropul din suc de mere şi zahăr, în părţi egale, fierb la foc domol, până la consistenţa siropoasă, consumat câte două linguri înainte de fiecare masă, are efect laxativ şi pectoral, îndeosebi la copii.
Infuzia din flori de Măr calmează tusea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu